PROIECT PHARE SV 36 – Restructurare şi înfiinţare de servicii alternative noi la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Costîna din judeţul Suceava

PROIECT PHARE SV 36 – Restructurare şi înfiinţare de servicii alternative noi la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Costîna din judeţul Suceava

 PROIECT PHARE SV 36 – Restructurare şi înfiinţare de servicii alternative noi la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Costîna din judeţul Suceava

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă crearea condiţiilor necesare respectării prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a Regulilor Standard referitoare la asigurarea de şanse egale pentru persoanele cu handicap, iar cele particulare se referă la posibilitatea de a oferi clienţilor vechii instituţii rezidenţiale pentru persoanele cu handicap de la Costîna, condiţii de viaţă şi de îngrijire la standarde moderne, precum şi de a face posibilă intervenţia personalizată şi multidisciplinară.
 
Obiectivele specifice sunt:
  • Înfiinţarea serviciilor alternative Locuinţe Protejate şi Centru de Recuperare şi Reabilitare cu 10, respectiv 37 locuri, unde asistaţii să beneficieze de confortul impus de standardele minimale de calitate;
  • Sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi în vederea integrării în viaţa familială şi cea comunitară, formarea autonomiei personale şi a deprinderilor de trai independent
  • Decongestionarea spaţiilor existente în centrul actual
  • Asigurarea asistenţei cu caracter regulat ( în Centrul de Recuperare şi Reabilitare)
  • Diversificarea activităţii terapeutice care să funcţioneze in conformitate cu necesităţile asistaţilor
  • Valorificarea relaţiilor dintre asistaţi-asistaţi, asistaţi-familie, asistaţi-comunitate prin campanii de promovare a imaginii reale a persoanelor cu dizabilităţi

BUGET TOTAL PROIECT : 580.259,64 EURO

Numarul de beneficiari – grupul tinta
            Grupul ţintă îl constituie persoanele cu dizabilităţi instituţionalizate în centrul de la Costîna în număr de 212, beneficiarii direcţi fiind 10, respectiv 37 de persoane cu handicap, cu abilităţi ridicate şi medii, identificate în urma evaluărilor psihiatrice, psihologice şi somatice. Beneficiari indirecţi sunt familiile celor 47 de persoane asistate.
            Grupul celor 10, respectiv 37 de persoane care vor beneficia de serviciile nou înfiinţate, a fost instituit pe baza unor criterii de evaluare individuală. Aceste criterii au vizat, în principal:
–   gradul de handicap, vârsta, sexul;
–   gradul de recuperare şi potenţialul real existent;
–   gradul de autonomie personală şi de autoservire;
–   modul de adaptare Ia regulamentul de ordine interioară, respectarea orelor din programul terapeutic;
–   să fie integrat unui grup de lucru, să respecte regulile acestui grup, să stabilească cu uşurinţă relaţii interpersonale, să fie comunicativi şi sociabili;
–   să beneficieze de o familie proprie în care legăturile s-au păstrat, să fie vizitat periodic, sa fie învoit în familie pentru perioade de minim 2 săptămâni
 
Rezultate scontate:
–       resocializarea şi readaptarea în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi din grupul ţintă şi ulterior din alte centre;
–       în cadrul programului de dezinstituţionalizare, familiile celor 37 asistaţi din grupul ţintă vor fi atrase în activităţile terapeutice, creând bazele reintegrării în familie;
–       asistaţii din grupul ţintă vor beneficia de câte o cameră de zi, atât în cadrul locuinţelor protejate, cât şi în cadrul centrului de recuperare şi reabilitare, care vor avea, în componenţă o bibliotecă, aparatură audio-video şi mobilier menite să creeze un cadru ambiental propriu vieţii de familie;
Atât locuinţa protejată, cât şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare vor fi dotate cu:
–     dormitoare mobilate după preferinţele asistaţilor care vor fi consultaţi în prealabil;
–     bucătărie cu utilităţile necesare pentru pregătirea meniurilor preferenţiale;
–     grup social dotat corespunzător.
 
Perioada de derulare a proiectului:
29.11.2005- 29.10.2007
ÎNAPOI
Sari la conținut