10.1. Compartimentul de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi
a) înregistrează copiii cu dizabilităţi şi dificultăţi de învăţare şi adaptare socio-şcolare care
necesită încadrare într-un grad de handicap;
b) verifică îndeplinirea condiţiilor privind încadrarea într-un grad de handicap, în urma analizării
dosarului fiecărui copil;
c) stabileşte şi numeşte, în condiţiile legii, prin dispoziţie a directorului executiv, managerii de
caz pentru copiii cu dizabilităţi din familie;
d) efectuează depozitarea dosarelor copiilor până la 18 ani și încă trei ani, după împlinirea vârstei
de 18 ani;
e) se ocupă de consilierea familiei şi a copilului şi recomandă prin Planul de abilitare și
Reabilitare (PAR) accesarea serviciilor disponibile în judeţ sau în ţară, pentru o mai bună inserţie
şcolară, socială şi profesională;
f) menține legătura cu celelalte instituții, conform protocolului de colaborare, încheiat conform
prevederilor legale, care s-a încheiat între Consiliul Județean Suceava, Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Județului Suceava şi Direcția de Sănătate Publică
Județeană Suceava, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională şi Inspectoratul Școlar
Județean Suceava;
g) contribuie la Harta serviciilor disponibile pentru copilul cu dizabilităţi, care se întocmeşte la
nivelul judeţului Suceava;
h) contribuie la întocmirea de protocoale de colaborare cu autorităţi publice locale pentru
respectarea drepturilor copilului cu dizabilităţi;
i) programează întâlniri periodice cu reprezentanţii DAS/SPAS din cadrul primăriilor,
reprezentanţilor Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, Direcției de Sănătate
Publică Județeană Suceava şi ai altor instituţii care pot sprijini respectarea drepturilor copilului cu
dizabilităţi;
j) întocmeşte baza de date şi situaţii specifice periodice care se transmit la Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie;
k) oferă consiliere, sprijin şi informare pentru părinţi şi copii cu dizabilităţi;
l) întocmeşte procedurile operaţionale de punere în practică a atribuţiilor prevăzute de lege;
m) întocmeşte fişele postului pentru fiecare angajat din serviciu şi efectuează evaluarea anuală a
activităţii desfăşurate în cadrul serviciului;
n) participă la instruirile PSI şi SSM şi efectuează instruiri pe linie PSI şi SSM cu personalul
serviciului conform tematicii stabilite;
o) se ocupă de planificarea şi buna desfăşurare a activităţii serviciului precum şi de calitatea
serviciilor oferite părinţilor şi copiilor cu dizabilităţi.
10.2. Compartimentul Manageri de caz
Cuprinde managerii de caz care sunt împărţiţi pe zone, pe tot judeţul Suceava şi au
următoarele responsabilităţi:
a) realizează evaluarea complexă a copilului (medicală, psihologică, psihoeducaţională, socială)
conform legii;
a) întocmesc, în condiţiile legii, Planul de Abilitare-Reabilitare (PAR) pentru copilul cu
dizabilităţi din familie; pentru copilul cu dizabilităţi care beneficiază de o măsură de protecţie în
cadrul sistemului de protecţie, Planul de Abilitare-Reabilitare este completat de către managerul
de caz al copilului, este inclus în secţiunea ”servicii de abilitare-reabilitare” din Planul
Individualizat de Protecţie (PIP) şi conduce la revizuirea PIP de fiecare dată când se reînnoieşte
certificatul de încadrare în grad de handicap a copilului;
b) întocmesc documentația de evaluare şi management al copilului cu dizabilităţi, în urma
analizării dosarului și aplicarea fișelor de limitări, conform legislației,
c) întocmesc raportul de evaluare complexă şi Planul de Abilitare-Reabilitare (PAR) a copilului
cu dizabilităţi şi propun Comisiei pentru Protecţia Copilului Suceava încadrarea într-un grad de
handicap;
d) urmăresc realizarea planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu dizabilităţi şi cooperează
cu DAS/SPAS-urile de la domiciliul copilului care au ca atribuţie monitorizarea acestuia,
conform Ordinului comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale și persoanelor
vârstnice, ministrului sănătăţii și al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr.
1985/1305/5805/2016 privind aprobarea Metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în
vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a
copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu
dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale;
e) efectuează reevaluarea copiilor privind încadrarea într-un grad de handicap;
f) desfăşoară activităţi de asistenţă, sprijin şi consiliere pentru părinţii copilului cu handicap în
vederea recuperării, şcolarizării şi integrării sociale a acestuia;
g) efectuează evaluarea la domiciliu sau prin mijloace video, a copiilor nedeplasabili în vederea
încadrării sau reînnoirii certificatului de handicap;
h) solicită toată documentaţia medicală şi psihologică prevăzută în lege (tradusă şi legalizată,
dacă este cazul) pentru copiii cu dizabilităţi internaţi în centre medicale din ţară sau din
străinătate, iar din discuţiile telefonice și prin mijloace video cu părinţii şi/sau personalul medical,
obţin toate informaţiile referitoare la starea copilului pentru completarea fişelor de evaluare şi
obţinerea calificatorului LARP (limitări în activitate şi restricţii de participare);
i) efectuează evaluarea copiilor cu dizabilităţi/handicap pentru care părinţii solicită Planul de
Abilitare-Reabilitare însă nu solicită încadrare în grad de handicap, în scopul orientării acestora
către Serviciul de evaluare şi orientare din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă
Educaţională Suceava; Planul de Abilitare-Reabilitare, în aceste condiţii, se vizează de către
directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Județului
Suceava.
j) revizuiesc, odată la doi ani, Planul de Abilitare-Reabilitare pentru copilul cu dizabilități pentru
care s-a eliberat certificat de handicap până la 18 ani și propun aprobarea acestuia în cadrul
ședinței CPC.
10.3. Compartimentul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu dizabilități
a) înregistrează în programul digital și în registrul intrări-ieşiri al compartimentului, cererile şi
dosarele ce conţin documentele necesare evaluării/reevaluării complexe a persoanelor adulte care
solicită/pentru care se solicită încadrarea în grad şi tip de handicap şi/sau orientarea profesională;
b) verifică actele depuse de către persoana solicitantă la dosar în vederea încadrării în grad şi tip
de handicap şi/sau după caz, a orientării profesionale a persoanei adulte cu handicap;
c) efectuează la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţiei Copilului a Județului
Suceava, evaluarea/reevaluarea complexă propriu-zisă a persoanei adulte în vederea încadrării în
grad şi tip de handicap; evaluarea complexă propriu-zisă în vederea încadrării în grad şi tip de
handicap se face în maximum 60 de zile de la data înregistrării dosarului persoanei solicitante.
d) efectuează la domiciliul persoanei solicitante, evaluarea/reevaluarea complexă propriu-zisă a
persoanei adulte nedeplasabile, conform scrisorii/adeverinței medicale și anchetei sociale, în
vederea încadrării în grad şi tip de handicap;
e) elaborează Raportul de evaluare complexă cu formularea propunerii către Comisia de
Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Suceava, privind încadrarea/neîncadrarea în grad de
handicap a persoanei adulte deplasabile/nedeplasabile şi/sau după caz propunerea privind
orientarea profesională;
f) avizează planul individual de servicii (PIS) al persoanei cu handicap, care beneficiază de
măsură de protecție, întocmit de managerul de caz;
g) realizează programarea persoanelor care depun dosare la registratură în vederea evaluării
complexe la dată şi oră fixă;
h) înaintează dosarele persoanelor adulte solicitante şi rapoartele de evaluare complexă cu
propunerea privind încadrarea/neîncadrarea în grad şi tip de handicap, pe bază de proces-verbal
(borderou), Compartimentului comisiilor de specialitate din cadrul Serviciului rezidențial adulți și
al comisiilor de specialitate;
i) convoacă prin scrisoare recomandată, persoanele adulte cu handicap pentru care se solicita
reevaluarea de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Județului
Suceava sau de către Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cu 20 de
zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru reevaluare, urmând ca persoana cu handicap să se
prezinte la data şi locul menţionate în convocare, cu documentele solicitate. Dacă aceste persoane
supuse reevaluării nu se prezintă la a doua convocare a Serviciului de evaluare complexă copii și
persoane adulte cu dizabilități, directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului a Județului Suceava dispune, prin act administrativ, suspendarea dreptului de
asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale. Dacă persoana cu handicap nu se prezintă la
reevaluare în cele 3 luni de suspendare, Serviciul de evaluare complexă copii și persoane adulte
cu dizabilități va propune Comisiei de evaluare complexă a persoanelor adulte cu dizabilități,
neîncadrarea în grad şi tip de handicap;
j) elaborează propunerea privind Programul individual de reabilitare şi integrare socială, (PIRIS)
în urma discuţiilor cu persoana evaluată sau, după caz, şi cu reprezentantul legal al acesteia;
k) poate solicita completarea dosarului cu rezultate ale investigaţiilor paraclinice necesare
întocmirii raportului de evaluare complexă, atât în fază de analiză a dosarului cât şi în cea de
evaluare/reevaluare complexă propriu-zisă;
l) solicită completarea dosarului, în urma retransmiterii dosarului de către Comisia de Evaluare a
Persoanelor Adulte cu Handicap Suceava, în cazul în care aceasta a constatat că informaţiile
conţinute de documentele transmise sunt insuficiente pentru luarea unei decizii;
m) evaluează îndeplinirea condiţiilor necesare pentru atestarea ca asistent personal profesionist,
întocmeşte raportul de evaluare complexă şi face recomandări comisiei de evaluare a persoanelor
adulte cu handicap;
n) recomandă măsurile de protecţie a adultului cu handicap, în condiţiile legii.