Programul de Interes Naţional
„Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro / centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate”
PAȘI SPRE VIITOR
Valoarea proiectului pe surse de finanţare:
- suma solicitată de la Autoritatea finanţatoare1.977.402,35 lei
- contribuţia proprie a solicitantului 202.710,00 lei [de minimum 10%, în bani, din valoarea finanţării nerambursabile solicitate de la Autoritate]
- buget total proiect: 2.180.112,35 lei [suma solicitată de la Autoritatea finanţatoare + contribuţia proprie a solicitantului]
- Scopul proiectului:
Dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități aflate în cadrul instituției de tip vechi Centru de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costîna și prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate.
- Obiectivele specifice ale proiectului:
Obiectiv specific 1:
- Înființarea a 3 servicii sociale de tip Locuință Maxim Protejată în județul Suceava ( comuna Cacica ) care se dorește a fi un serviciu social specializat prin intermediul căruia cele 24 de persoane adulte cu dizabilități dezinstuționalizate să beneficieze de un mediu securizant, promovând un stil de viață independent și activ.
Obiectiv specific 2:
- Înființarea unui serviciu social de tip Centru de Zi în județul Suceava( comuna Cacica) în cadrul căruia 30 de persoane adulte cu dizabilități să beneficieze de servicii specializate în funcție de nevoile specifice și individuale.
Obiectiv specific 3:
- Creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate.
Grupul țintă îl constituie persoanele cu dizabilități instituționalizate în CRRN Costîna.
Grupul celor 24 de persoane care vor beneficia de serviciile nou înființate, a fost instituit pe baza unor criterii de evaluare individuală a Fișei de evaluare a beneficiarului
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt:
- 24 de persoane adulte cu dizabilități pentru care se propune transferul din CRRN Costîna în servicii sociale nou create de tip Locuințe Protejate.
- 30 persoane adulte cu dizabilități dezinstituționalizate și din comunitate care vor beneficia de serviciile Centrului de Zi, în vederea prevenirii instituționalizării și dezvoltarea abilităților de viață independentă.
Beneficiarii indirecți ai proiectului sunt:
- DGASPC Suceava care va beneficia de servicii sociale noi, destinate persoanelor adulte cu dizabilități;
- Persoanele adulte cu dizabilități care vor rămâne în CRRN Costîna pentru care va crește calitatea serviciilor prin valorificarea spațiului rămas disponibil.
- Familiile persoanelor asistate ;
- Comunitatea locală;
- Personalul din cadrul CRRN Costîna care va fi reorientat să lucreze în noile servicii