Campania ”PORȚI DESCHISE – spre comunitate”

Ascultă Pagina
Campania ”PORȚI DESCHISE – spre comunitate”

Cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, în debutul Campaniei ”Porți deschise- spre comunitate” din acest an, am inițiat un schimb de experiență cu Regiunea Cernăuți din Ucraina și Raionul Soroca din Republica Moldova, astfel încât în data de , 4 aprilie 2019, am avut o primă întâlnire la sediul DGASPC Suceava, cu specialiști din cadrul serviciilor de asistență socială din Republica Moldova. La întâlnire a participat și domnul Marin Gheorghe Niță, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.

Întâlnirea care a avut un caracter informal și informativ, a creat o punte de legătură între specialiștii DGASPC și specialiștii din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecție a Familiei Soroca și deschide seria acțiunilor din cadrul celei de a V-a ediții a Campaniei ”Porți deschise” –spre comunitate. După prezentarea serviciilor sociale din Raionul Soroca și Județul Suceava, a urmat partea de întrebări, schimburi de informații, de legislație și putem afirma că a fost un schimb de informații extrem de interesant între specialiști.

Delegația din Republica Moldova a dorit și vizitarea unor centre din municipiul Suceava astfel încât partea a doua a întâlnirii a constat în vizitarea Complexului Blijdorp-O Nouă Viață Suceava și a Casei de tip Familial ”Colț Alb” Suceava, oaspeții noștri fiind interesați în mod deosebit de modul de funcționare și de acordare a serviciilor sociale în centrele de zi și în cele de tip familial.

Delegația din Soroca a fost formată din: domnul Nicuță Vladimir, vicepreședintele Raionului Soroca, Zabrian Stela, secretara Consiliului Raional Soroca, Păunescu Svetlana, șef al Direcției de Asistență Socială și Protecția Familiei Soroca, Perechiatco Aliona, șef adjunct, DASPF Soroca, Gherghelijiu Andriana, șef serviciu, Serviciul Asitență Socială Comunitară și Babici Ion, Manager al Centrului de Resurse pentru Tineret ”Dacia”.

Considerăm că această primă întâlnire a fost un schimb de experiență bogat și a pus bazele unei colaborări fructuoase și de durată cu specialiștii din Raionul Soroca.

Deoarece cea de-a IV-a ediției a Campaniei ”Porți deschise-spre voluntariat” a avut, anul trecut, un ecou deosebit, atingându-și scopul, acela de a oferi trasnsparență serviciilor oferite, de a facilita schimburi de experiență dar și de a implica societatea civilă în acțiunile și proiectele noastre, ne-am dori ca în acest an să-i dăm campaniei o notă mai amplă și anume aceea de colaborare interinstituțională și, de ce nu, internațională.

Implementarea unor programe de voluntariat cu sprijinul organizațiilor care au dorit să se implice în educarea, formarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, a avut ca rezultate: stabilirea unor relații trainice de prietenie, recuperarea carențelor educaționale, descoperirea și valorizarea aptitudinilor, creșterea stimei de sine, reducerea riscului de marginalizare și discriminare în cadrul colectivelor școlare sau în comunitate, dezvoltarea personală și acumularea unui set de cunoștințe, pentru a-și stabili un țel pentru care să se pregătească fiecare copil sau tânăr din sistemul de protecție.

Tuturor le mulțumim și știm că legăturile care s-au sudat între voluntarii implicați și copiii, tinerii și adulții din centrele noastre, vor continua să producă beneficii ambelor părți.

Mulțumim celor 10 ONG-uri care, după derularea campaniei, au dat curs invitației noastre spre voluntariat, celor 24 de școli și licee care s-au alăturat, precum și celor peste 200 de voluntari din cadrul acestora, care s-au implicat în acțiuni care au vizat ajutor la teme, socializare, petrecerea timpului liber, pregătirea pentru viața de adult și obținerea unui job, constientizarea riscurilor din viața reală, consiliere vocațională pentru alegerea unei profesii în acord cu competențele și pasiunile fiecărui tânăr etc.

În acest an, în cadrul Campaniei ”Porți deschise-spre comunitate”, ne-am propus, ca pe lângă deschiderea spre voluntariat în centrele noastre, să ne îndreptăm atenția către comunitate și vă propunem să fiți alături de noi, în acest demers. Dacă, legislația și standardele implementate în decursul celor 22 de ani de la înființare, au condus la o dezvoltare progresivă și multiplă a serviciilor oferite de către instituția noastră și la crearea unor condiții optime și în deplină siguranță, pentru beneficiarii noștri, copii, tineri sau adulți, nu același lucru s-a întâmplat și în comunitate, unde serviciile sociale și de prevenire nu au fost dezvoltate în același ritm.

Începând cu această campanie, ne dorim ca pe lângă prezentarea serviciilor noastre, să salutăm inițiativele private sau publice din comunitățile care acordă o atenție sporită domeniului de asistență socială și care și-au dezvoltat servicii de prevenire la nivel local, ceea ce a condus la reducerea ratei abandonului familial și a situațiilor de risc, neglijență sau exploatare.

Astfel, începând cu luna aprilie și până la ”deschiderea porților” în luna iunie, pe parcursul acestei campanii, vor urma întâlniri cu toate cele 114 autorități locale din județul Suceava, întâlniri cu ONG-urile partenere pentru obținerea unui feedback precum și a unor recomandări prețioase în ceea ce privește modul de lucru cu beneficiarii serviciilor noastre, întâlniri cu instituțiile partenere și desigur, concursuri la care vor participa cei mai talentați copii, tineri sau adulți din sistemul de protecție.

ÎNAPOI
Sari la conținut